Scroll to top
Back

Palatul Cultural Theodor Costescu

Scroll

01. Descriere

Un edificiu reprezentativ aflat chiar în centrul orașului Drobeta Turnu Severin este Palatul Cultural Theodor Costescu, care poartă numele fondatorului său, profesorul Theodor Costescu. Acest remarcabil om de cultură a fost la început director al liceului din localitate, apoi a fost ales președinte al Societății de Teatru, dedicându-și întreaga energie și muncă pentru realizarea acestei minunate construcții, destinată să fie primul teatru public din oraș. A reușit în doar câteva zile să obțină prin subscripție publică întreaga sumă de bani necesară pentru finanțarea clădirii. Proiectul a fost întocmit de arhitectul Grigore Cerkez, iar piatra de temelie a fost pusă în anul 1912, teatrul fiind finalizat în anul 1924. Imediat după inaugurare a reușit să ofere spectatorilor o viață artistică nouă și bogată. Anii și-au spus cuvântul asupra clădirii, dar începând cu toamna anului 2010, Palatul Cultural Theodor Costescu a intrat într-un proiect de reabilitare totală, care s-a finalizat în anul 2015, astfel încât în prezent acest simbol de cultură și artă oferă acum o imagine cu adevărat demnă de trecutul său plin de glorie.

Descarcă PDF
Mănăstirea Jiana

Mănăstirea Jiana

A fost înfiinţată ca mănăstire de călugări în 2008.  Ridicarea bisericii a început în...
iulie 16, 2019
Hotel-restaurant Continental

Hotel-restaurant Continental

Adresă: Bulevardul Carol I, nr. 2, Drobeta Turnu Severin
iulie 16, 2019
Hotel-restaurant Meridian

Hotel-restaurant Meridian

Adresă: Strada Eroilor nr. 12, Oșova
iulie 16, 2019
Mănăstirea Baia de Aramă

Mănăstirea Baia de Aramă

A fost zidită, potrivit tradiţiei, la îndemnul şi cu ajutorului domnitorului Constantin Brâncoveanu, de Milco...
iulie 16, 2019
Mănăstirea Vodița

Mănăstirea Vodița

A fost una dintre primele aşezăminte monahale cu viaţă de obşte ridicate pe meleaguri...
iulie 16, 2019
Hotel-restaurant Conacul Boierului

Hotel-restaurant Conacul Boierului

Adresă: comuna Ponoare, județul Mehedinți
iulie 16, 2019
Mânăstirea Mraconia

Mânăstirea Mraconia

Hram: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfânta Treime” Localizare/adresă: la ieșirea din Golful...
iulie 1, 2019
Mănăstirea Strehaia

Mănăstirea Strehaia

Biserica mănăstirii Strehaia, contrar regulii generale care cere ca bisericile să fie îndreptate cu...
iulie 16, 2019
Mănăstirea Gura Motrului

Mănăstirea Gura Motrului

Tradiţia îi atribuie Sfântului Nicodim de la Tismana şi întemeierea acestei mănăstiri, cunoscută azi sub numele...
iulie 16, 2019