Sfântul lăcaș este ctitoria bătrânei jupânese Dumitrana Știrbei stolniceasa, zisă Știrboaica, fiica învățatului Constantin Strâmbeanu și văduva Marelui Logofăt Constantin Știrbei, fost caimacam al Craiovei în anul 1741. Biserica a fost construită între 1765-1768, fiind ridicată din piatră și cărămidă, remarcându-se prin stilul brâncovenesc, forma de cruce, turla zveltă de deasupra naosului și pridvorul cu colonade. În 1811, în curtea bisericii au fost construite mai multe chilii cu etaj, probabil în vederea amenajării unui așezământ monahal. A avut de suferit în timpul Revoluției de la 1821, astfel că în 1823 a fost refăcut acoperișul. La cutremurul din 1838, s-au înregistrat noi stricăciuni, biserica fiind reparată doi ani mai târziu de Ecaterina (Catinca) Bibescu și fiul său, marele logofăt Barbu Știrbei, viitorul domn al Țării Românești. În 1890, s-a încercat construirea unui spital din fondurile bisericii, dar această inițiativă nu a putut fi realizată. În schimb, a fost construit un dispensar medical pentru săraci, adăpostit provizoriu în casele din curtea bisericii, întreținut din veniturile acesteia, din moșiile aferente și din donaţii. La sfârșitul secolului al XIX-lea au început lucrări de restaurare a așezământului, care au durat până în 1906. De partea financiară s-au ocupat fiii lui Barbu Știrbei Vodă, principii Alexandru și Dimitrie Știrbei, construcția fiind ridicată după planurile arhitectului și restauratorului francez André Lecomte du Noüy. Tot acum s-a construit turnul de intrare, s-a realizat pictura interioară, s-a așezat o catapeteasmă de stejar, sculptată și aurită și a fost adus mobilier din Franța. În 1995, a fost refăcută pictura, iar în primii ani ai acestui secol, la solicitarea Primăriei, au fost demolate gardul și zidurile care împrejmuiau lăcașul de cult.