Scroll to top
Back

Fortăreața romană Sexaginta Prista din Ruse

Scroll

01. Descriere

Fortăreața romană Sexaginta Prista  poartă acest nume, care înseamnă „Portul celor șaizeci de nave”, datorită victoriilor asupra dacilor din timpul războaielor purtate de împăratul roman Domițian (anii 85-89).  Atunci, la gurile fluviului Rusenski Lom a fost transferată o legiune romană, adică 6.000 de soldați, pentru care era nevoie de exact 60 de corăbii de tip pristis. Cetatea ridicată de romani apare pe ruinele unei vechi așezări tracice, unde s-au găsit multe artefacte. Așezarea a dovedit o activitate comercială intensă în timpul împăratului Vespasian (anii 69-79). Pe teritoriul cetății se găsesc rămășițe ale unui sediu militar roman, folosit din prima treime a secolului al IV-lea până în prima decadă a secolului al V-lea, monede și ceramică, un tunel construit din piatră, folosit în perioada otomană, la care se ajunge cu ajutorul a 30 de trepte. Cetatea a fost distrusă în timpul atacurilor avarilor și slavilor, la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea. În perioada sec. IX – X pe ruinele acestei fortificații a fost fondată așezarea medievală Ruse, care a jucat un important rol administrativ și militar în Evul Mediu. Descoperirile  moderne au început cu prilejul lucrărilor de excavare ale Clubului Militar, însă cercetările arheologice sistematice au avut loc în perioada 1976-1978 și 2005-2006. Ca rezultat, au fost descoperiți aproximativ 50 metri de zid din peretele de nord-vest al cetății și turnul, șase clădiri, templul lui Apolo și clădirea Principia, adică sediul central al unității militare din Sexaginta Prista. S-a trecut la conservarea structurilor descoperite în anii 1976-1978, iar în 2002 a fost deschisă expoziția arheologică „Sexaginta Prista”.

Descarcă PDF
Restaurant  La Strada

Restaurant La Strada

Adresă: Strada Alexandrovska nr. 77, zona pietonală în centrul orașului Ruse, districtul Ruse
iulie 18, 2019
Peștera Orlova Chuka

Peștera Orlova Chuka

Peștera Orlova Chuka este situată în versantul drept al văii râului Cherni Lom. Este...
iulie 18, 2019
Eco-muzeul cu acvariu din Ruse

Eco-muzeul cu acvariu din Ruse

„Ecomuseum-ul cu acvariu” este situat într-o clădire construităde patrimoniu  la începutul secolului al XX-lea....
iulie 18, 2019
Mănăstirea Sfântul Dumitru Basarbov

Mănăstirea Sfântul Dumitru Basarbov

Această mănăstire se află aproape de orașul Ruse, în stâncile pitorești dîn jurul râului...
iulie 18, 2019
Hotel-restaurant  Dunav Plaza

Hotel-restaurant Dunav Plaza

Adresă: Piața Svoboda, în centrul orașului Ruse, districtul Ruse
iulie 18, 2019
Hotel-restaurant  Riga

Hotel-restaurant Riga

Adresă: Strada Pridunavski nr. 22, orașul Ruse, districtul Ruse
iulie 18, 2019
Mănăstirea Sfânta Treime din Ruse

Mănăstirea Sfânta Treime din Ruse

Biserica este cea mai veche clădire din oraș, construită pe ruinele unei biserici din...
iulie 18, 2019
Restaurant  La Ponton

Restaurant La Ponton

Adresă: : Strada Pristanishtana 2, faleza Dunării din orașul Ruse, districtul Ruse
iulie 18, 2019
Biserica Sfântul Gheorghe din Ruse

Biserica Sfântul Gheorghe din Ruse

A fost construită pe ruinele vechii biserici de lemn, arsă în timpul războiului ruso-turc...
iulie 18, 2019