Scroll to top
Back

Biserica 40 de Mucenici din Veliko Târnovo

Scroll

01. Descriere

Construită în secolul al XIII-lea, în cinstea victoriei țarului Ioan Asan, la data de 9 mai 1230, asupra domnitorului din Epir Teodor Komnin, această biserică reprezintă cel mai important monument medieval din Veliko Târnovo. Până atunci, în acest loc existase o necropolă din secolul al XI-lea și, probabil, mai târziu a fost ridicată biserica „Maica Domnului“. Actuala biserică are trei abside, șase coloane în interior, mausoleu osuar și două galerii. În biserică este păstrată o pictură murală din secolul al XIII-lea. În secolul al XVIII-lea turci transformă biserica în moschee, distrugând picturile și icoanele. În Biserica „Sf. 40 de mucenici“ sunt înmormântați țarul Kaloian (mort în 1207), țarițele Ana Maria, Irina și Sf. Sava din Serbia.  În biserică a fost găsit și inelul și sigiliul țarului. De-a lungul secolelor, biserica a  fost de multe ori reconstruită. În acest loc s-au desfășurat numeroase evenimente de importanță națională, cel mai însemnat fiind proclamarea independenței Bulgariei de către țarul Ferdinand, în anul 1908. Biserica a fost declarată monument de arhitectură de importanță națională, fiind în administrarea Muzeului regional de istorie din Veliko Târnovo.

Descarcă PDF
Biserica Sfânta Treime din Svishtov

Biserica Sfânta Treime din Svishtov

Biserica ortodoxă „Sf. Treime”, situată pe cel mai înalt loc al orașului Șviștov a...
iulie 17, 2019
Cascada Kaya Bunar

Cascada Kaya Bunar

Cascada Kaya Bunar se află într-o zonă naturală cu o frumusețe aparte, la sfârșitul...
iulie 17, 2019
Hotel-mehana  Izvor

Hotel-mehana Izvor

Adresă: Strada Opalchenska nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo
iulie 17, 2019
Hotel-mehana Arbansi Han

Hotel-mehana Arbansi Han

Adresă: Strada George Kandilarov nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo
iulie 17, 2019
Cascada Kapinovski

Cascada Kapinovski

Cascada Kapinovski este o cascadă mică pe râul Veselina, având o cădere de apă...
iulie 18, 2019
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Veliko Târnovo

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Veliko Târnovo

Biserica este situată în cartierul Asăneștilor, vis-a-vis de biserica „Sf. 40 de mucenici“, pe...
august 26, 2019
Monumentul Asenevtsi

Monumentul Asenevtsi

Monumentul Asenevtsi a fost construit în anul 1985 în orașul Veliko Tărnovo, cu prilejul...
iulie 17, 2019
Mănăstirea Schimbarea la Față din Samovodene

Mănăstirea Schimbarea la Față din Samovodene

Mănăstirea este situată la 7 km de Veliko Târnovo, pe malul stâng al râului...
august 26, 2019
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Arbanasi

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Arbanasi

Mănăstirea este situată pe drumul dintre Veliko Târnovo și Gorna Oryahovitsa, la intrarea în...
august 26, 2019
Biserica Sfântul Dimitrie din Arbanasi

Biserica Sfântul Dimitrie din Arbanasi

Este cel mai vechi monument de cult din Arbanasi. Biserica actuală are o formă...
iulie 17, 2019