Scroll to top
Back

Mănăstirea Sfântul Ioan Rilski din Chiprovtsi (Ciproviți)

Scroll

01. Descriere

Mănăstirea Ciprovți este una din cele mai vechi  mănăstiri din Bulgaria, potrivit izvoarelor istorice, fiind numită  Mănăstirea Jelezniț, datorită apropierii de localitatea cu același nume, de pe valea râului Ogosta. A fost înfințată în secolul al X-lea și a jucat un rol important în mișcările revoluționare pentru eliberarea Bulgariei. De-a lungul secolelor, aici s-au format generații întregi de preoți, s-au scris și s-au copiat manuscrise și cărți religioase. Mănăstirea este legată de primele lupte împotriva turcilor asupritori, fiind loc de refugiu pentru toți țarii din al Al Doilea țarat Bulgar  din secolul al XIV-lea. Aici au fost depuse moaștele Sfântului Ioan de Rila, atunci când au fost aduse din Ungaria. Existența mănăstirii este strâns legată și de istoria mai veche a regiunii, amintind de vremurile tracilor, romanilor și de epoca medievală. În secolele XVI-XVII, populația locală de ortodocși și catolici, grupată în jurul Mănăstirii Ciprovți, participă la luptele împotriva turcilor. Mănăstirea a fost martoră la șase răscoale împotriva turcilor, servind ca loc de refugiu pentru haiduci. Din această cauză a fost incendiată de șase ori, dar a fost refăcută de fiecare dată, rămânând unul din cele mai solide repere ale credinței ortodoxe în secolele trecute. Mănăstirea are o bibliotecă foarte bogată cu cărți slavone și manuscrise, fiind căutată de specialiștii în domeniu. Situat la poalele Balcanilor, complexul mănăstirii a fost reconstruit ultima dată în 1876, având o formă rectangulară. Ultima rezidire a bisericii s-a făcut în 1829, din piatră, în formă de navă cu o absidă, stil împrumutat de la arhitectura gotică. Alături de poarta centrală a complexului sunt situate două clădiri de locuințe cu două etaje, spațiul egumenului, un turn cu osuar și capelă și clopotnița, unde sunt înhumate moaștele unor luptători pentru libertate din nord-vestul Bulgariei. Deasupra se află sanctuarul Sf. Ioan de Rila. În trecut, în complex au existat grajduri și depozite. Fațada exterioară a bisericii este acoperită cu  imagini și inscripții sculptate în piatră. Iconostasul este splendid, realizat de un meșter necunoscut, iar icoanele sunt pictate de Hristo Encev din Koprivștița. În aripa vestică a mănăstirii se afla capela Sf. Anastasie Cel Mare, realizată în anul 1880, cu picturi murale reprezentând sfinți locali. În fiecare an, la praznicul hramului (19 octombrie) se face o mare agapă în cinstea Sf. Ioan de Rila. Întreaga mănăstire este restaurată, cu încălzire centrală și spații sanitare. Este monument cultural de importanță națională, înscris în lista celor 100 de monumente.

Descarcă PDF
Mănăstirea Loupshanski

Mănăstirea Loupshanski

Mănăstirea Loupshanski, cu hramul „Sf. Ioan Înainte-mergătorul”, este situată în partea de vest a...
iulie 17, 2019
Muzeul regional de istorie din Montana

Muzeul regional de istorie din Montana

Inițial acest muzeu a fost creat ca muzeu al Revoluției din Septembrie 1951, dar...
iulie 17, 2019
Hotel-restaurant  Ring

Hotel-restaurant Ring

Adresă: pe malulul lacului Ogosta, orașul Montana, districtul Montana
iulie 17, 2019
Mănăstirea Klisurski

Mănăstirea Klisurski

Sfântul lăcaș, situat pe dealul din centru complexului, are forma unei biserici cu trei...
iulie 17, 2019
Cetatea Castra ad Montanezium

Cetatea Castra ad Montanezium

Cetatea Castra ad Montanesium este situată în zona de nord-vest a orașului, pe dealul...
iulie 17, 2019
Expoziția în aer liber Lapidarium

Expoziția în aer liber Lapidarium

Lapidariumul este o expoziție arheologică în aer liber a monumentelor epigrafice din epoca romană....
iulie 17, 2019
Restaurant  Pri Stalin

Restaurant Pri Stalin

Adresă: bifurcație la D812, între localitățile Spancevtzi și Iagodovo, districtul Montana
iulie 17, 2019
Biserica Sfântul Gheorghe cel Biruitor din Varshets

Biserica Sfântul Gheorghe cel Biruitor din Varshets

Biserica Sf. Gheorghe Cel Biruitor este situată pe strada principală, aproape de centrul stațiunii....
iulie 17, 2019
Hotel-restaurant  ATA SPA

Hotel-restaurant ATA SPA

Adresă: Strada Dr. Constantin Penev nr. 1А, orașul Varshets, districtul Montana
iulie 17, 2019
Biserica Sfinții Kiril și Metodiu din Montana

Biserica Sfinții Kiril și Metodiu din Montana

Biserica se află în partea veche a orașului, la poalele cetății Montanezium, într-un complex...
iulie 17, 2019