Scroll to top
Back

Monumentul Asenevtsi

Scroll

01. Descriere

Monumentul Asenevtsi a fost construit în anul 1985 în orașul Veliko Tărnovo, cu prilejul omagierii a 800 de ani de la revolta fraților Asen și Petru, din familia Asenevtsi. Era vorba de 2 dintre cei 3 frați din această familie, care au condus Bulgaria după eliberarea ei de sub Imperiul Bizantin. Primii doi, respectiv Asen și Petru, au ridicat la luptă populația bulgară din regiunea Târnovo, iar fratele lor, Kaloyan, a reușit să facă din Bulgaria una dintre cele mai importante forțe din Europa de Est, fiind și primul și singurul conducător bulgar care a învins o armată cruciată. Sabia îndreptată în sus simbolizează puterea medievală a Bulgariei. Monumentul de proporții impresionante este situat pe un loc pitoresc, lângă Podul Stambolov la poalele Muntelui Athos, pe malul râului Yantra.

Descarcă PDF
Biserica Sfânta Treime din Svishtov

Biserica Sfânta Treime din Svishtov

Biserica ortodoxă „Sf. Treime”, situată pe cel mai înalt loc al orașului Șviștov a...
iulie 17, 2019
Biserica Sfântul Dimitrie din Arbanasi

Biserica Sfântul Dimitrie din Arbanasi

Este cel mai vechi monument de cult din Arbanasi. Biserica actuală are o formă...
iulie 17, 2019
Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Kilifarevo

Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Kilifarevo

Манастирският комплекс се намира по пътя за прохода Хаинбоаз на 14 км от Велико...
iulie 18, 2019
Biserica Sfântul Dimitrie din Salonic din Veliko Târnovo

Biserica Sfântul Dimitrie din Salonic din Veliko Târnovo

Este cea mai veche biserică din oraș, ridicată în anul 1185 și are legătură...
iulie 17, 2019
Mehana  La Fântână

Mehana La Fântână

Adresă: Strada Spiro Konstantinov nr. 7, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo
iulie 17, 2019
Nicopolis ad Istrum

Nicopolis ad Istrum

Orașul antic roman Nicopolis ad Istrum a fost fondat de împăratul roman Marcus Ulpius...
iulie 17, 2019
Hotel-mehana  Izvor

Hotel-mehana Izvor

Adresă: Strada Opalchenska nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo
iulie 17, 2019
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Arbanasi

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Arbanasi

Mănăstirea este situată pe drumul dintre Veliko Târnovo și Gorna Oryahovitsa, la intrarea în...
august 26, 2019
Hotel-mehana Arbansi Han

Hotel-mehana Arbansi Han

Adresă: Strada George Kandilarov nr. 3, sat Arbanasi, districtul Veliko Târnovo
iulie 17, 2019
Cetatea Tsarevets

Cetatea Tsarevets

Complexul arhitectonic și muzeal denumit Tsarevets este situat pe dealul cu același nume din...
iulie 17, 2019