



Biserica este situată în cartierul Asăneștilor, vis-a-vis de biserica „Sf. 40 de mucenici“, pe malul stâng al râului Iantra. Aceasta este construită peste o biserică veche medievală, în care țarul Asan Kaloian primea moaștele Sf. Filofteia de la Târnovo, o sfântă vindecătoare. Astăzi moaștele ei sunt păstrate în România, la Curtea de Argeș. În secolul al XIV-lea, aici au fost încoronate cele două soții ale lui Ivan Alexandar, Teodora a Valahiei, fiica voievodului Basarab I, și Sara, cu origini evreiești. În anul 1843, biserica a fost renovată și pictată, dar la sfârșitul secolului al XIX-lea picturile deja au dispărut. În 1923, biserica a fost restaurată. Are o cupolă și o singură absidă, centurată de ziduri de cărămidă. Icoanele vechi reprezintă partea cea mai valoroasă a acestei biserici. Icoana Sf. Petka Făcătoarea de miracole, cu inscripții în limba greacă, datează din 1854 și a fost donată de un turc, pentru faptul că icoana i-a vindecat copii bolnavi. Majoritatea iconelor din biserică sunt datate în perioada secolelor XVI-XIX, iar icoanele Maica Domnului și Iisus Hristos Mântuitorul datează din secolul al XVI-lea. S-a constatat că o parte din icoane au fost aduse din bisericile medievale în vecinătate. A existat un iconostas vechi, acum dispărut, iar cel de astăzi are 4 metri înălțime și a fost făcut de Ilia Kosev. În anul 2005, biserica a fost din nou pictată.
Descarcă PDF