La începutul secolului al XVI-lea boierii Brâncoveni ridică ansamblul arhitectural ce le va purta numele, ca loc de refugiu; în incinta acestuia, în 1570, jupâniţa Celea va ridica o bisericuţă de lemn, fiind aduşi şi câţiva călugări. Prima atestare documentară datează din 1582-1583, când Mihnea Turcitul întăreşte unele danii mai vechi. În 1634, Matei Basarab începe refacerea şi transformarea ansamblului arhitectural prevăzut cu un ingenios sistem de fortificaţii. Din vremea lui Matei Basarab se păstrează turnul-clopotniţă, spaţioasele pivniţe boltite şi zidul de apărare prevăzut cu creneluri. Actuala biserică a fost construită în locul celei vechi de Constantin Brâncoveanu, în anul 1700. Tot el va ctitori şi biserica-bolniţă (în plan triconc), în 1702. Biserica mare, ridicată între 1699-1700, în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru; catapeteasma de lemn, aurită, este cea originală; are o turlă pe naos, iar uşile sunt din lemn masiv de stejar sculptat. Biserica adăposteşte mai multe morminte, printre care şi pe cel al lui Papa Brâncoveanu (tatăl lui Constantin Brâncoveanu). Pictura datează din 1837, autorii fiind necunoscuţi. Ansamblul a avut de suferit în timpul războiului turco-austriac din 1716-1718, şi la cutremurul din 1838. După secularizarea averilor mănăstireşti a rămas un aşezământ modest, al cărui curator a fost Popa Şapcă. În timp, mănăstirea s-a ruinat, fiind refăcută parţial de episcopul Vartolomeu Stănescu (1921-1938). Între 1940-1959, a fost mănăstire de maici, dar în urma decretului 410/1959, sfântul lăcaş a fost desfiinţat, aici funcţionând, pentru o scurtă perioadă de timp, un azil de bătrâni; a rămas apoi pustie timp de 20 de ani. După 1980, au fost aduse câteva maici de la mănăstirea Clocociov şi au început primele reparaţii. Au fost efectuate lucrări capitale de renovare.