Scroll to top
Back

Mănăstirea Coșuștea-Crivelnic

Scroll

01. Descriere

A fost zidită, potrivit unei vechi tradiţii, de Sfântul Nicodim de la Tismana. Cu ocazia săpăturilor arheologice făcute aici în anul 1936, profesorul Al. Bărcăcilă, directorul Liceului „Traian” din Turnu-Severin, a scos la iveală ruinele a două biserici: una veche, mai mare, și alta mai nouă, cu ziduri mai subţiri. Despre prima biserică se crede că a fost ctitorită chiar de Sfântul Nicodim. Despre cea de-a doua biserică se crede că a fost ctitorită de un boier pe nume Hamza. Într-un hrisov din 10 aprilie 1493, adresat stareţului mănăstirii Tismana, domnitorul Vlad Călugărul aminteşte de mănăstirea Coşuşte şi de egumenul ei. În 1719, printre mănăstirile din Oltenia figura, în rândul „capelelor”, şi mănăstirea Crivelnicul. În prima jumătate a sec. al XVIII-lea, un căpitan austriac, Friedrich Schwartz, menţiona în hărţile sale şi o mănăstire situată pe malul stâng al râului Coşuştea, între apele Sinteasca şi Lăpuşnic, între satele Dâlbociţa şi Racoviţa. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, pe raza actualei comune Ilovăţ exista un aşezământ monahal, care s-a ruinat în secolul al XVIII-lea. Aşezământul a fost reînfiinţat ca mănăstire de călugări în mai 2005.

Descarcă PDF
Mănăstirea Cerneți

Mănăstirea Cerneți

Multă vreme de-a lungul istoriei, satul Cerneţi a fost un motiv de neînţelegeri; boierii...
iulie 16, 2019
Golful Mraconia - statuia regelui dac Decebal

Golful Mraconia - statuia regelui dac Decebal

Adresa: Golful Mraconia Scurtă descriere: Această impresionantă statuie a fost săpată direct în stânca...
iulie 2, 2019
Mânăstirea Mraconia

Mânăstirea Mraconia

Hram: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfânta Treime” Localizare/adresă: la ieșirea din Golful...
iulie 1, 2019
Hotel-restaurant Conacul Boierului

Hotel-restaurant Conacul Boierului

Adresă: comuna Ponoare, județul Mehedinți
iulie 16, 2019
Hotel-restaurant Continental

Hotel-restaurant Continental

Adresă: Bulevardul Carol I, nr. 2, Drobeta Turnu Severin
iulie 16, 2019
Mănăstirea „Sfânta Ana”

Mănăstirea „Sfânta Ana”

A fost ctitorită de ziaristul Pamfil Şeicaru (1894-1980), între anii 1936-1939, pe baza unui...
iulie 16, 2019
Mănăstirea Vodița

Mănăstirea Vodița

A fost una dintre primele aşezăminte monahale cu viaţă de obşte ridicate pe meleaguri...
iulie 16, 2019
Muzeul Regiunii Porților de Fier, secția din Orșova

Muzeul Regiunii Porților de Fier, secția din Orșova

Începând cu luna decembrie 2018, în localitatea Orșova a fost deschis o nouă secție...
iulie 16, 2019
Pensiune-restaurant Casa Albă

Pensiune-restaurant Casa Albă

Adresă: Strada Victoriei nr. 44, oraș Baia de Aramă, județul Mehedinți
iulie 16, 2019
Cetatea medievală a Severinului

Cetatea medievală a Severinului

Cetatea medievală a Severinului a fost construită în secolul al XIII-lea la inițiativa Regatul...
iulie 16, 2019