Scroll to top
Back

Mănăstirea Sadova

Scroll

01. Descriere

Este atestată documentar la 20 august 1530, printr-un hrisov al lui Vlad Înecatul. Biserica mănăstirii a fost ctitorită (probabil în lemn) la începutul secolului al XVI-lea de boierii Craioveşti (jupân Barbu). A fost pentru un timp îndelungat unul dintre cele mai importante locaşuri de cult din Ţara Românească. În 1640, Matei Basarab rezideşte aşezământul, iar printr-un hrisov din 27 noiembrie 1640, domnitorul interzicea închinarea sfântului locaş către Locurile Sfinte. Mănăstirea a fost fortificată asemenea altor ctitorii de-ale sale; Pavel de Alep observa în august 1657, când vizita mănăstirea alături de patriarhul Macarie al Antiohiei, că se aseamănă cu cea de la Strehaia, iar biserica, cu cea de la Bucovăţ. Următorul ctitor la Sadova va fi Preda Brâncoveanu, care va continua lucrările începute zidind chilii şi turnul-clopotniţă de pe latura de sud, iar Constantin Brâncoveanu va fi ctitorul bisericii-bolniţă, în anul 1693. Important centru monastic şi cultural în sudul Olteniei, aici au activat egumeni vrednici, care s-au îngrijit atât de latura administrativă, cât şi de cea culturală. În secolul al  XIX-lea, mănăstirea Sadova a fost afectată de frecventele incursiuni turceşti, dar şi de multe intemperii şi cutremure. Deşi unii egumeni (Dionisie Romano) au încercat să-i redea strălucirea de odinioară, pentru acest important centru monastic de altădată au urmat perioade dificile: mănăstirea va fi desfiinţată (în perioada secularizării) sau abandonată. Această perioadă şi-a pus amprenta asupra aspectului aşezământului. A fost reînfiinţată ca aşezământ monahal în 1992. Biserica nu mai păstrează înfăţişarea originală, fiind afectată de lunga perioadă în care a fost lăsată în paragină. Aspectul actual se datorează ultimei intervenţii de consolidare şi refacere din 1996.

Descarcă PDF
Biserica „Madona Dudu” sau „Maica Precesta”

Biserica „Madona Dudu” sau „Maica Precesta”

Biserica poartă acest nume datorită icoanei Sfintei Fecioare Maria, găsite în secolul al XVII-lea...
iulie 16, 2019
Biserica „Mântuleasa”

Biserica „Mântuleasa”

Situată în centrul orașului Craiova, Biserica a fost construită din cărămidă între 1786-1792, de...
iulie 16, 2019
Grădina Botanică

Grădina Botanică

Grădina Botanică din Craiova poartă numele celui care a avut inițiativa înființării sale în anul...
iulie 16, 2019
Muzeul Olteniei – Secția de Istorie și Arheologie

Muzeul Olteniei – Secția de Istorie și Arheologie

Muzeul Olteniei cuprinde 3 secții principale, aflate în clădiri diferite din orașul Craiova. Cea...
iulie 16, 2019
Casa Băniei

Casa Băniei

O clădire emblematică pentru întreaga regiune a Olteniei este Casa Băniei. Cine vizitează acest...
iulie 16, 2019
Catedrala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Catedrala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Istoria Craiovei se împletește strălucit cu istoria bisericii „Sfântul Dumitru”, considerată cea mai veche...
august 26, 2019
Muzeul de Artă și Etnografie (Palatul Marincu)

Muzeul de Artă și Etnografie (Palatul Marincu)

Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat este o clădire remarcabilă aflată chiar în...
iulie 16, 2019
Parcul Nicolae Romanescu

Parcul Nicolae Romanescu

Parcul Nicolae Romanescu din Craiova  este al treilea parc ca mărime din Europa, fiind...
iulie 16, 2019
Biserica „Sfântul Nicolae” din Calafat

Biserica „Sfântul Nicolae” din Calafat

Biserica a fost construită între anii 1730-1740, sub forma unui bordei în pământ, numit...
iulie 16, 2019