A fost ctitorită de ziaristul Pamfil Şeicaru (1894-1980), între anii 1936-1939, pe baza unui proiect al arhitectului bucureştean Ştefan Peterneli. Din cauza unor neînţelegeri ivite între ctitor şi episcopul Vasile Lazarescu (viitorul mitropolit al Banatului), sfinţirea viitoarei mănăstiri de maici cu hramul „Sfânta Ana” (după numele mamei ctitorului) a fost amânată. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi apoi instaurarea regimului comunist au făcut ca mănăstirea să rămână nesfinţită până la 2 decembrie 1990. Între 1993-1997, mănăstirea a fost supusă unor lucrări de restaurare. Arhitectura mănăstirii se înscrie în maniera vechilor noastre biserici de lemn, cu inerentele modernizări aduse stilului rustic tradiţional românesc. Aşezământul are forma literei „U”, în centru aflându-se biserica, în plan trilobat şi turlă centrală; pe cele două laturi se găsesc chiliile care, împreună cu biserica, închid o curte interioară. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, pictura a fost acoperită cu un strat de var, azi păstrându-se în forma originală doar în turn. Catapeteasma, sculptată în lemn de tei (strămutată în anul 1947, la mănăstirea Timişeni comuna Şag, jud. Timiş), ca şi celelalte sculpturi în lemn (inclusiv troiţele distruse de comunişti în anii 1960-1965) au fost executate de fraţii Popa din Bucureşti.